Participarea românilor la învățarea pe parcursul întregii vieți

Se vorbeste tot mai des de învățarea pe parcursul întregii vieți, dar oare cum stă România la acest capitol?

În perioada 2007-2011, in tara noastră nu s-au făcut progrese semnificative privind participarea adulților cu vârste între 25-64 ani la învățarea pe parcursul întregii vieți, ponderea acestora înregistrând o ușoară creștere, de la 1,3% în 2007 la 1,6% în 2011. Alături de Bulgaria (1,2%), România ocupă ultimele locuri între țările UE la acest indicator. În aceste condiții, România se află încă departe de ținta europeană pentru anul 2020 proiectată la o pondere de 15%.

Analiza socio-economică în domeniul educației și formării profesionale a evidențiat o serie provocări privind atingerea țintei stabilite de România pentru anul 2020:

- cele mai scăzute ponderi de participare la formarea profesională continuă se înregistrează în cazul persoanelor cu nivel redus de educație și calificare profesională, a celor care lucrează în companii mici cu sub 10 angajați și a celor cu vârste de peste 40 de ani;

- discrepanțe pe medii de rezidență și pe sexe (în defavoarea mediului rural și, respectiv, în defavoarea persoanelor de sex masculin).

Principalele bariere în calea participării la formarea continuă sunt:

- stimulente financiare limitate pentru individ, dar și pentru angajator,

- informarea limitată a populației cu privire la ofertele de formare,

- lipsa de flexibilitate a ofertelor de formare existente,

- accesul limitat la sistemul de recunoaștere și validare a învățării dobândite în contexte informale și nonformale.

Analiza socio-economică a semnalat și nevoia de profesionalizare a practicienilor (formatorilor). Este necesar un sistem adecvat de formare continuă a personalului care activează în domeniul formării profesionale, sistem care să conducă la consolidarea prestigiului profesional și atractivității acestei profesii.

Imbunătătirea sistemului de educatie a adultilor presupune si o diversificare a rolurilor personalului din educația și formarea profesională a adulților, cum ar fi facilitatori online, mentori, coach, consilieri de carieră, evaluatori de competențe, designer de formare, ș.a., care să răspundă adecvat nevoilor din ce în ce mai diverse ale potențialilor beneficiari de programe de educație și formare a adulților.

Conform analizei socio-economice, principala provocare cu privire la evaluarea și certificarea competențelor dobândite în contexte informale și nonformale o reprezintă dezvoltarea capacității instituționale de administrare și gestiune a centrelor și a personalului care deservește centrele de evaluare și certificare a competențelor. Acoperirea geografică restrânsă a centrelor, precum și concentrarea acestora în doar două regiuni de dezvoltare indică nevoia de a acoperi un număr mai mare de potențiali beneficiari care să poată avea acces la astfel de servicii. De asemenea, sunt necesare măsuri de informare a potențialilor beneficiari cu privire avantajele procesului de evaluare și certificare, mai ales în rândul acelora care au nivel mai scăzut de calificare și pentru care evaluarea și certificarea competențelor ar putea deveni o șansă reală pentru îmbunătățirea situației acestora pe piața muncii.

Accesul la INTERNET și la activități culturale crează contexte reale de dobândire a unor abilități și competențe ale populației, cu impact asupra interesului pentru învățare și formare continuă pe parcursul întregii vieți. În ultimii 5 ani se constată că în România s-au creat premisele pentru creșterea accesului populației la informare și obiective culturale, tot mai multe gospodării, dar și unități de învățământ fiind conectate la INTERNET.

Dacă sunteti interesati să aflati informatii “la zi” despre cursurile de calificare organizate in România accesati site-ul www.e-calificare.ro

Slaba competitivitate a industriei romanesti este influentata de competentele reduse ale fortei de munca din Romania

Comisia Europeană monitorizează in permanentă evolutia economiilor statelor membre. In vara anului 2014 pe site-ul Comisiei Europene s-a publicat un nou raport privind progresele făcute de către statele membre in ceea ce priveste cresterea competitivitătii. Potrivit acestui raport, care evaluează performanțele industriale ale statelor membre în patru domenii-cheie, și anume: investiții și acces la finanțare; inovare și competențe; energie, materii prime și sustenabilitate; și accesul la piețe, infrastructură și servicii, România se află in a treia “grupă valorică” (din 4 grup), incadrandu-se in grupul tărilor cu o economie „modestă” dar care au inregistrat o îmbunătățire a competitivității, alături de Estonia, Lituania, Letonia, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, Portugalia, Slovacia și Grecia. 

In raportul referitor la competitivitatea industriei românesti, ca principalele probleme sunt enumerate: accesul dificil la finanțare și investiții, nivelul scăzut de inovare, structura energofagă a industriei, accesul greoi al IMM-urilor românești la piețe si servicii, infrastructura de transport subdezvoltată si eficienta scăzută a administratiei publice. Pe langă toate acestea un alt factor care conduce la un nivel scăzut al competitivitătii este nivelul de competențe reduse ale fortei de muncă.

Această constatare a Comisiei Europene este intr-o anumită măsură surprinzătoare deoarece de fiecare data cand s-a pus problema atragerii investitiilor străine unul din argumentele folosite de politicienii romani a fost acela că merită să dechizi noi capacităti de productie in România deoarece tara noastră dispune de fortă de muncă bine calificată, disponibilă la costuri mai mici decat celelalte tări europene. Acum aflăm cu surprindere că nu este deloc asa. Potrivit raportului Comisiei Europene România suferă de un deficit de competențe, în special în sectorul de producție, și de neconcordanțele intre competențele existente ale populatiei active si cererea existentă pe piată. Numărul de absolvenți de matematică, științe și tehnologie este mai mare decât media UE (ca procent din populație), dar rata ocupării forței de muncă cu aceste competente este printre cele mai scăzute din UE !

Asta inseamnă că scoala românească pregăteste de mai multi ani specialisti in domenii in care nu există căutare si aproape deloc in domeniile in care există cerere. Probabil singurul domeniu in care România pregăteste multi oameni care isi găsesc un loc de muncă este medicina, dar din păcate pentru romanii din tară acesti specialisti isi găsesc un loc de muncă in străinatate. 

Teoretic acest deficit de competente inregistrat pe piata muncii, generat in principal de faptul că institutiile de invătămant românesc nu sunt capabile să se adapteze la cererea existentă pe piata muncii, ar putea fi rezolvat prin programele de formare profesională. Din păcate ceea ce se intamplă in ultimii 2 ani nu rezolvă această problemă. Asta deoarece mai nou sunt sprijinite acele proiecte finantate din fonduri europene care acordă subventii participantilor la cursuri. Astfel s-a ajuns ca romanii să se inscrie la cursuri pentru a primi bani si nu pentru a invăta ceva. La evaluările cererilor de finantare depuse pe Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 (sesiunile 2013 si 2014) au fost depunctate acele proiecte care nu aveau prevăzute subventii pentru participanti. In plus institutiile si firmele care implementează astfel de proiecte sunt puternic penalizate financiar dacă cel putin 90% din cei care se inscriu la cursuri abandonează sau nu obtin nota necesară absolvirii.

Din această cauză mai nou cei care investesc in România in sectorul productiv au neplăcuta surpriză ca in faza de recrutare a personalului să primească CV-urile a zeci sau sute de romani care au o diplomă in concordantă cu cerintele postului dar care in realitate nu se pricep la nimic !

Cei care totusi doresc să invete ceva incă mai găsesc si formatori seriosi care organizează cursuri la un inalt standard calitativ. Chiar dacă numărul acestora este in scădere ei merg mai departe.  

Celor care doresc să se inscrie la un curs de calificare pentru a invăta ceva le este recomandat s-a analizeze in prealabil toate ofertele, pentru a fi siguri că nu nimeresc pe mâna unei firme care doar produce diplome.

Indicatori de referinta asupra educatiei si formarii adultilor in UE

Nivelurile de educaţie ale populaţiei europene adulte sunt adesea folosite drept reprezentare pentru cunoştiinţele şi competenţele disponibile în economie. Acest indicator este reprezentat prin intermediul nivelului educaţiei formale dobândite de către populaţia adultă.

În conformitate cu Ancheta Forţei de Munca UE , aproximativ 70 % din adulţii din Europa (cu vârsta între 25-64 ani) au absolvit cel puţin învăţământul secundar superior. Adulţii cu realizări educaţionale reduse (adică sub nivelul secundar superior) reprezintă mai puţin de o treime din populaţia europeană adultă. La prima vedere aceasta pondere “redusă” ii incantă pe multi dar acest procent corespunde unei populaţii de cca. 76 milioane de adulţi din UE.

În ceea ce priveşte datele referitoare la participarea adulţilor la educaţie formală, conform celui mai ridicat nivel de educaţie dobândită, în toate statele europene cei cu un nivel educaţional mai redus (şi anume aceia care au absolvit cel mult învăţământul secundar inferior) deţin cele mai reduse grade de participare. În medie, în UE, doar aproximativ 2 % dintre adulţii sub-calificaţi participă la educaţie şi formare formale, în timp ce gradul de participare al celor care au finalizat învăţământul secundar superior este de 6 %, iar pentru cei care au finalizat învăţământul superior de 12 %.

Analiza nivelului statal arată că în anumite state europene participarea adulţilor subcalificaţi la educaţie formală este în mod vizibil superioară mediei UE. De exemplu, aceasta este de aproape 6 % în Norvegia şi între 6 % şi 8 % în Belgia, Danemarca, Suedia şi Regatul Unit al Marii Britanii. Prin urmare, se pare că statele menţionate anterior sunt uşor “mai prospere” în atragerea populaţiei adulte sub-calificate în programe de educaţie şi formare formală.

Ancheta asupra Educaţiei Adulţilor oferă de asemenea câteva informaţii interesante referitoare la caracteristicile activităţilor de învăţare la care participă adulţii. Una dintre aceste caracteristici este numărul de ore de învăţare raportate de către cei care au participat la educaţie şi formare.

Programele formale sunt, în medie, semnificativ mai lungi decât activităţile de educaţie non-formală: numărul mediu de ore de învăţare per participant la educaţie formală este de 383 ore, pe când pentru educaţia şi formarea non-formală de doar 71 ore.

Exista variaţii importante intre statele din Europa. Numărul de ore de învăţare pentru educaţie şi formare formală este de departe cel mai ridicat în Germania (905 ore), şi este de asemenea superior în mod semnificativ mediei UE în Bulgaria (609 ore), Letonia (572 ore), Portugalia (543 ore), Austria (532 ore) sau Suedia (515 ore). În acelaşi timp, activităţile formale de învăţare din Regatul Unit al Marii Britanii sunt caracterizate de o durată relativ redusă: în medie, 121. Durata medie a activităţilor non-formale din Regatul Unit al Marii Britanii este aproximativ egală cu cea din Danemarca, Belgia, Spania sau Ungaria, unde activităţile educaţionale non-formale durează între 111 şi 121 ore.

În ceea ce priveste sumele de bani cheltuite de către cursanţii adulţi care participă la educaţie şi formare formala, în toate statele europene educaţia formală a adulţilor necesită investiţii financiare private mai mari decât activităţile de învăţare non-formale: cei care au participat la educaţie formală au cheltuit o medie de 603 EURO, în timp ce investiţia privată medie pentru educaţie şi formare non-formală era de doar 145 EURO.

Cheltuielile per participant la educaţie şi formare formală variază de la un stat la altul. În timp ce adulţii care au participat la educaţie formală în Belgia, Republica Cehă, Letonia, Olanda, România, Finlanda, Suedia şi Turcia au cheltuit, în medie, numai o sumă de până la 400 EURO, cursanţii din alte câteva state europene au raportat investiţii financiare private mult mai mari. In Romania se cheltuie doar 294 EURO spre deosebire de Austria unde cheltuiala este de 1.454 EURO. 

Particularitatile invatarii la adulti

În ciuda adevărului aparent, învăţarea adulţilor este un domeniu relativ nou de studiu. Domeniul învăţării adulţilor a fost abordat pentru prima dată de Malcom Knowles. El a identificat următoarele caracteristici:

·   Adulţii sunt independenţi şi motivaţi. Ei nu participă la un curs fiindcă sunt îndrumaţi sau “impinsi de la spate” de cineva. De aceea cei care ii instruiesc trebuie să fie facilitatori pentru ei, şi să-i directioneze spre activităti care sunt in concordantă interesul lor. Formatorii trebuie să le arate participanţilor modul în care cursul îi ajută să-şi atingă obiectivele.

·  Adulţii au acumulat o bază de cunoştinţe şi experienţe de viaţă în care sunt incluse şcolarizarea anterioară, activităţi legate de muncă precum şi responsabilităţi familiale. Ei au nevoie să lege învăţarea de această bază de cunoştinţe/experienţe. Formatorii trebuie să “extragă” din experienţa şi cunoştinţele participanţilor pe cele relevante pentru tema propusă. Ei trebuie să relaţioneze teoriile şi conceptele cu participanţii şi să recunoască valoarea experienţei acestora pentru învăţare. 

·     Adulţii sunt orientaţi către scop. Când se înscriu la un curs ei ştiu ce obiective vor să atingă. Prin urmare ei apreciază un program de instruire care e bine organizat şi are elemente clar definite. Formatorii trebuie să le arate participanţilor cum îi va ajuta acest curs in atingerea obiectivelor proprii.

·     Adulţii caută relevanţa. Ei trebuie să vadă motivul pentru care trebuie să înveţe ceva. Ceea ce învaţă trebuie să aibă valoare pentru ei şi să fie aplicabil la locul de muncă sau în alte activitati pe care le desfaşoară. Prin urmare, formatorii trebuie să identifice obiectivele participanţilor adulţi înainte de începerea cursului.

·     Adulţii sunt practici concentrându-se pe acele aspecte ale unei lecţii care le sunt cele mai folositoare la locul lor de muncă. Ei pot să nu fie interesati de cunoştinţe doar de dragul cunoştinţelor. Formatorii trebuie să le comunice în mod explicit participanţilor cum le va folosi această lecţie in activitatea lor.

·      Ca toţi cei care învaţă adulţii au nevoie de respect. Chiar dacă nu sunt experti in domeniul in care se instruiesc adulţii au adeseori o bogată experientă de viată. De aceea aceştia trebuie trataţi ca egali în experienţe şi cunoştinţe şi trebuie să li se permită să-şi exprime opiniile în mod liber.

Mergand mai departe, in educatia adultilor ar trebui să tinem cont de următoarele principii ce rezultă în mod direct din acele diferenţe dintre pregătirea adulţilor şi cea a copiilor dupa Robert W. Lucas:

-  Legarea instruiri de locul de muncă;

-  Conceperea programului astfel incat să fie  antrenant;

-  Tratarea cursanţilor ca adulţi;

-  Aprecierea cunoştinţele şi experienţa participantului;

-  Implicarea participanţilor în activităţi;

-  Păstrarea unei atitudini flexibile şi adaptabile;

-  Crearea unui mediu ambiant motivaţional şi funcţional.

Ori din ce punct de vedere am analiza educatia adultilor, ea se raportează mereu la capacitătile de invătare ale acestora. De aici si unul din principiile fundamentale ale educatiei permanente: a invăta să fii capabil să inveti, să-ti dezvolti la maximum capacitătile.

Bariere in comunicare educationala

Cand iti incepi cariera de trainer si ai in fata ta o sală de curs in care se află un număr de 20-25 de persoane nu este simplu, mai ales cand cei din sală nu sunt foarte atenti la ceea ce incerci să le spui. Dacă lucrurile nu decurg asa cum ti-ai dori ar trebui să te gandesti rapid dacă nu cumva există anumite bariere in comunicarea ta cu cei din sala de curs.

Procesul de comunicare educatională, făcând parte din procesul de comunicare în sine, se loveste de aceleasi bariere ce pot interveni si modifica, perturba sau chiar bloca orice proces de comunicare.

Cele mai frecvente bariere în comunicare sunt:

Bariere introduse de emiţător

- nesiguranta asupra continutului mesajului;

- comunicarea trunchiată a unor mesaje, mesaje cu sensuri ascunse;

- presupuneri neexplicite sau false presupuneri, care pot genera receptarea unor semnificatii diferite de cele intentionate de emitător. Realitatea este percepută diferit de catre fiecare individ;

- alegerea unui mesaj nepotrivit pentru participantii la curs.

Bariere introduse de receptor

- limitele individuale (de educatie sau chiar defecte psihice / fizice ale participantilor);

- negativism în atitudini si comportament.

Bariere care ţin de emiţător şi receptor

- incompatibilitate intre emitător si receptor.

Bariere externe

- lipsa canalelor de comunicare;

- timpul şi circumstanţele nepotrivite (ora nepotrivită pentru comunicare sau intervalul insuficient al comunicarii);

- interferentele – evenimente care tin de natura mediului sau de prezenta altor surse mai puternice si care pot perturba atentia receptorului;

- distanţa prea mare sau prea mică între emiţător şi receptor;

- insfrastructură necorespunzătoare (mijloace tehnice cu functionare defectuoasă sau legate de mediul ambiental, inclusiv temperatură sau iluminare)

De multe ori pierderile din procesul de comunicare educativă se datorează mai multor diferentieri între emitator si receptor: diferenta de sistem de cunostinte, diferente de rol, stare afectivă, motivatie, statut social sau trăsături de personalitate.

Dacă vrei să ai succes in cariera de trainer primul lucru pe care trebuie să il faci inainte de a incepe un curs cu o grupă nouă este să evaluezi rapid persoanele din sală si să iti faci o strategie de lucru care să permită eliminarea eventualelor diferentieri între emitator si receptor.

Si nu uitati: un comportament prea încordat al emitatorului poate conduce la stări conflictuale si la dezvoltarea unui comportament de aparare al receptorului !