Recunoasterea calificărilor in UE – Reforma sistemului de recunoastere a calificarilor profesionale

Urmare solicitării făcute de Consiliul European de la Stockholm din martie 2001, Comisia Europeană a propus o directivă privind recunoaşterea calificărilor profesionale cu scopul de a crea un cadru mai uniform, transparent şi flexibil care să modernizeze intregul sistem european de recunoaştere a calificărilor.

Directiva se aplică tuturor cetăţenilor Statelor Membre care doresc să desfăşoare o profesie reglementată, in calitate de salariaţi sau liber profesionişti, intr-un Stat Membru, altul decat cel in care au obţinut calificarea profesională.

Nu intră sub incidenţa acestei reglementări directivele specifice referitoare la dreptul de liberă practică a serviciilor şi de stabilire a avocaţilor (Directivele 77/249/EEC şi 98/5/EC) deoarece acestea nu se referă la recunoaşterea calificărilor ci la autorizarea dreptului de practică.

Recunoaşterea calificărilor profesionale dă posibilitatea beneficiarilor de a desfăşura in Statul Membru gazdă profesia pentru care au obţinut calificare in statul membru de origine, precum şi dreptul de a desfăşura această activitate profesională in aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii respectivului Stat Membru, in cazul in care acea profesie este reglementată.

Directiva face distincţie intre „libertatea de a presta servicii” şi „libertatea de stabilire” pe baza criteriilor identificate de Curtea Europeană de Justiţie: durată, frecvenţă, regularitate şi continuitate in prestarea de servicii.

In primul caz, in care persoana nu este stabilita intr-un alt Stat Membru aceasta poate presta servicii in mod temporar şi ocazional pe baza documentului original de calificare, fără a fi nevoie de recunoaşterea calificării sale. Dacă profesia nu este reglementată, prestatorul de servicii trebuie să facă şi dovada unei experienţe profesionale de 2 ani.

In cel de-al doilea caz, care implică stabilirea in alt Stat Membru, directiva prevede trei sisteme de recunoaştere:

- Sistemul general de recunoaştere a calificărilor profesionale

Capitolul I: Acest sistem se aplică tuturor profesiilor in cazul cărora nu există reguli specifice de recunoaştere, precum şi in cazul in care persoana nu indeplineşte condiţiile prevăzute in celelalte scheme de recunoaştere. Acest sistem general se bazează pe recunoaşterea reciprocă, sub rezerva aplicării măsurilor compensatorii in cazul in care există mari diferenţe intre pregătirea persoanei şi pregătirea necesară desfăşurării activităţii in Statul Membru gazdă. Aceste măsuri compensatorii se pot referi la o perioadă de adaptare sau la un test de aptitudini.

Solicitantul are posibilitatea de a alege între cele două măsuri, dacă nu există o derogare specifică în acest sens.

În cazul în care accesul la sau exercitarea unei profesii sunt reglementate în statul membru gazdă, şi anume sunt condiţionate de deţinerea unor titluri de calificare profesională specifice, autoritatea competentă din statul membru în cauză acordă accesul la profesia respectivă şi la exercitarea acesteia în aceleaşi condiţii ca cele care se aplică resortisanţilor săi. Cu toate acestea, solicitantul trebuie să deţină o calificare profesională dobândită în alt stat membru care să ateste un nivel de formare cel puţin echivalent cu nivelul imediat inferior celui necesar în statul membru gazdă.

Directiva distinge cinci niveluri de calificări profesionale:

·       atestat de competenţă eliberat de o autoritate competentă din statul membru de origine, care certifică fie că titularul a dobândit cunoştinţele generale corespunzătoare unei formări la nivel de învăţământ secundar sau liceal, fie că a urmat cursuri de formare profesională care nu fac obiectul unui certificat sau al unei diplome, fie că a trecut un examen special fără formare prealabilă, fie că are o experienţă profesională de trei ani;

·       certificat care corespunde unui ciclu de studii liceale tehnice sau profesionale, sau cu caracter general, completat de o formare profesională;

·       diplomă care atestă absolvirea unor cursuri de formare la nivel de învăţământ postliceal cu o durată de cel puţin un an sau a unor cursuri de formare care pregătesc pentru un nivel comparabil de responsabilităţi şi funcţii;

·       diplomă care atestă absolvirea unor cursuri de formare la nivel de învăţământ postliceal sau universitar cu o durată de cel puţin trei ani şi de cel mult patru ani;

·       diplomă care atestă absolvirea unor cursuri de formare la nivel de învăţământ postliceal sau universitar cu o durată de cel puţin patru ani.

- Sistemul de recunoaştere automată a calificărilor atestate prin experienţă profesională

Capitolul II: Activităţile industriale, meşteşugăreşti şi comerciale listate in directivă sunt supuse, in condiţiile stabilite prin aceasta, recunoaşterii automate a calificărilor atestate prin experienţă profesională.

Elementele luate în considerare la recunoaşterea experienţei profesionale sunt durata şi forma acesteia (cu titlu independent sau în calitate de salariat). Formarea prealabilă este, de asemenea, luată în considerare şi poate reduce durata experienţei profesionale necesare. Orice formare prealabilă trebuie însă dovedită printr-un certificat recunoscut de statul membru sau considerat valabil de un organism profesional competent.

Exercitarea tuturor acestor activităţi profesionale trebuie să îndeplinească condiţiile menţionate în:

·       lista I din anexa IV privind diferite sectoare, cum ar fi industriile: textilă, chimică şi petrolieră, tipărire, fabricare, construcţii etc.;

·       lista II din anexa IV privind sectoare cum ar fi fabricarea echipamentelor de transport, activităţile legate de transport, serviciile poştale, telecomunicaţiile, atelierele fotografice etc.;

·       lista III din anexa IV privind sectoare cum ar fi restaurante şi hoteluri, servicii personale, comunitare şi de recreere etc.

- Sistemul de recunoaştere automată a calificărilor pentru anumite profesii (medic, asistent medical, medic stomatolog, medic veterinar, moaşă, farmacist şi architect)

Recunoaşterea automată a titlurilor de calificare pe baza coordonării condiţiilor minime de formare profesională acoperă următoarele profesii: medici, asistenţi medicali generalişti, medici stomatologi, medici veterinari, moaşe, farmacişti şi arhitecţi (capitolul III din directivă).

În scopul recunoaşterii, directiva prevede condiţiile minime de formare profesională pentru fiecare dintre aceste profesii, inclusiv durata minimă a studiilor. Titlurile de calificare conforme cu directiva emise de statele membre sunt enumerate în anexa V. Aceste titluri de calificare le permit titularilor să îşi exercite profesia în orice stat membru.

Directiva le permite statelor membre să autorizeze formarea cu frecvenţă parţială pentru toate aceste profesii, cu condiţia ca durata totală, nivelul şi calitatea acesteia să nu fie inferioare celor ale formărilor continue pe bază de program integral.

In ceea ce priveşte cerinţele de cunoaştere a limbii Statului Membru gazdă, Directiva prevede posibilitatea indeplinirii acestei condiţii necesare desfăşurării activităţii. Evaluarea cunoştinţelor de limbă este separată de recunoaşterea calificării şi ea se poate face pe baza unor teste adaptate nivelului de cunoştinţe lingvistice necesar prestării serviciului.