vineri, 22 noiembrie 2013

Recunoasterea calificărilor in UE – Reforma sistemului de recunoastere a calificarilor profesionale

Urmare solicitării făcute de Consiliul European de la Stockholm din martie 2001, Comisia Europeană a propus o directivă privind recunoaşterea calificărilor profesionale cu scopul de a crea un cadru mai uniform, transparent şi flexibil care să modernizeze intregul sistem european de recunoaştere a calificărilor.
Directiva se aplică tuturor cetăţenilor Statelor Membre care doresc să desfăşoare o profesie reglementată, in calitate de salariaţi sau liber profesionişti, intr-un Stat Membru, altul decat cel in care au obţinut calificarea profesională.
Nu intră sub incidenţa acestei reglementări directivele specifice referitoare la dreptul de liberă practică a serviciilor şi de stabilire a avocaţilor (Directivele 77/249/EEC şi 98/5/EC) deoarece acestea nu se referă la recunoaşterea calificărilor ci la autorizarea dreptului de practică.
Recunoaşterea calificărilor profesionale dă posibilitatea beneficiarilor de a desfăşura in Statul Membru gazdă profesia pentru care au obţinut calificare in statul membru de origine, precum şi dreptul de a desfăşura această activitate profesională in aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii respectivului Stat Membru, in cazul in care acea profesie este reglementată.

Directiva face distincţie intre „libertatea de a presta servicii” şi „libertatea de stabilire” pe baza criteriilor identificate de Curtea Europeană de Justiţie: durată, frecvenţă, regularitate şi continuitate in prestarea de servicii.

In primul caz, in care persoana nu este stabilita intr-un alt Stat Membru aceasta poate presta servicii in mod temporar şi ocazional pe baza documentului original de calificare, fără a fi nevoie de recunoaşterea calificării sale. Dacă profesia nu este reglementată, prestatorul de servicii trebuie să facă şi dovada unei experienţe profesionale de 2 ani.

In cel de-al doilea caz, care implică stabilirea in alt Stat Membru, directiva prevede trei sisteme de recunoaştere:
- Sistemul general de recunoaştere a calificărilor profesionale
Capitolul I: Acest sistem se aplică tuturor profesiilor in cazul cărora nu există reguli specifice de recunoaştere, precum şi in cazul in care persoana nu indeplineşte condiţiile prevăzute in celelalte scheme de recunoaştere. Acest sistem general se bazează pe recunoaşterea reciprocă, sub rezerva aplicării măsurilor compensatorii in cazul in care există mari diferenţe intre pregătirea persoanei şi pregătirea necesară desfăşurării activităţii in Statul Membru gazdă. Aceste măsuri compensatorii se pot referi la o perioadă de adaptare sau la un test de aptitudini.
Solicitantul are posibilitatea de a alege între cele două măsuri, dacă nu există o derogare specifică în acest sens.
În cazul în care accesul la sau exercitarea unei profesii sunt reglementate în statul membru gazdă, şi anume sunt condiţionate de deţinerea unor titluri de calificare profesională specifice, autoritatea competentă din statul membru în cauză acordă accesul la profesia respectivă şi la exercitarea acesteia în aceleaşi condiţii ca cele care se aplică resortisanţilor săi. Cu toate acestea, solicitantul trebuie să deţină o calificare profesională dobândită în alt stat membru care să ateste un nivel de formare cel puţin echivalent cu nivelul imediat inferior celui necesar în statul membru gazdă.

Directiva distinge cinci niveluri de calificări profesionale:
·       atestat de competenţă eliberat de o autoritate competentă din statul membru de origine, care certifică fie că titularul a dobândit cunoştinţele generale corespunzătoare unei formări la nivel de învăţământ secundar sau liceal, fie că a urmat cursuri de formare profesională care nu fac obiectul unui certificat sau al unei diplome, fie că a trecut un examen special fără formare prealabilă, fie că are o experienţă profesională de trei ani;
·       certificat care corespunde unui ciclu de studii liceale tehnice sau profesionale, sau cu caracter general, completat de o formare profesională;
·       diplomă care atestă absolvirea unor cursuri de formare la nivel de învăţământ postliceal cu o durată de cel puţin un an sau a unor cursuri de formare care pregătesc pentru un nivel comparabil de responsabilităţi şi funcţii;
·       diplomă care atestă absolvirea unor cursuri de formare la nivel de învăţământ postliceal sau universitar cu o durată de cel puţin trei ani şi de cel mult patru ani;
·       diplomă care atestă absolvirea unor cursuri de formare la nivel de învăţământ postliceal sau universitar cu o durată de cel puţin patru ani.

- Sistemul de recunoaştere automată a calificărilor atestate prin experienţă profesională
Capitolul II: Activităţile industriale, meşteşugăreşti şi comerciale listate in directivă sunt supuse, in condiţiile stabilite prin aceasta, recunoaşterii automate a calificărilor atestate prin experienţă profesională.
Elementele luate în considerare la recunoaşterea experienţei profesionale sunt durata şi forma acesteia (cu titlu independent sau în calitate de salariat). Formarea prealabilă este, de asemenea, luată în considerare şi poate reduce durata experienţei profesionale necesare. Orice formare prealabilă trebuie însă dovedită printr-un certificat recunoscut de statul membru sau considerat valabil de un organism profesional competent.
Exercitarea tuturor acestor activităţi profesionale trebuie să îndeplinească condiţiile menţionate în:
·       lista I din anexa IV privind diferite sectoare, cum ar fi industriile: textilă, chimică şi petrolieră, tipărire, fabricare, construcţii etc.;
·       lista II din anexa IV privind sectoare cum ar fi fabricarea echipamentelor de transport, activităţile legate de transport, serviciile poştale, telecomunicaţiile, atelierele fotografice etc.;
·       lista III din anexa IV privind sectoare cum ar fi restaurante şi hoteluri, servicii personale, comunitare şi de recreere etc.

- Sistemul de recunoaştere automată a calificărilor pentru anumite profesii (medic, asistent medical, medic stomatolog, medic veterinar, moaşă, farmacist şi architect)
Recunoaşterea automată a titlurilor de calificare pe baza coordonării condiţiilor minime de formare profesională acoperă următoarele profesii: medici, asistenţi medicali generalişti, medici stomatologi, medici veterinari, moaşe, farmacişti şi arhitecţi (capitolul III din directivă).
În scopul recunoaşterii, directiva prevede condiţiile minime de formare profesională pentru fiecare dintre aceste profesii, inclusiv durata minimă a studiilor. Titlurile de calificare conforme cu directiva emise de statele membre sunt enumerate în anexa V. Aceste titluri de calificare le permit titularilor să îşi exercite profesia în orice stat membru.
Directiva le permite statelor membre să autorizeze formarea cu frecvenţă parţială pentru toate aceste profesii, cu condiţia ca durata totală, nivelul şi calitatea acesteia să nu fie inferioare celor ale formărilor continue pe bază de program integral.


In ceea ce priveşte cerinţele de cunoaştere a limbii Statului Membru gazdă, Directiva prevede posibilitatea indeplinirii acestei condiţii necesare desfăşurării activităţii. Evaluarea cunoştinţelor de limbă este separată de recunoaşterea calificării şi ea se poate face pe baza unor teste adaptate nivelului de cunoştinţe lingvistice necesar prestării serviciului.

luni, 30 septembrie 2013

Noi reglementari privind cursurile de formare profesionala a adultilor

CEC este un cadru european de referintă care stabileste corespondente intre sistemele nationale de calificări si are rolul unui instrument de traducere care face calificările mai transparente si mai usor de inteles in tari si sisteme diferite din Europa.
Romania a aderat la prevederile acestui cadru european si ca urmare o serie din legile referitoare la educatia adultilor au fost modificate in ultimii ani, iar CNFPA s-a transformat in ANC (Autoritatea Naţională pentru Calificări). Modificarile legislative se produc treptat.
In 28 mai 2013 a aparut Legea Nr.167 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor. Potrivit acesteia programele de formare profesională se organizează de furnizorii de formare profesională pentru ocupaţii, meserii, specializări şi profesii, denumite în continuare ocupaţii, cuprinse în Clasificarea ocupaţiilor din România - C.O.R.
Formarea profesională a adulţilor cuprinde formarea profesională iniţială şi formarea profesională continuă organizată prin alte forme decât cele specifice sistemului naţional de învăţământ.
Formarea profesională iniţială a adulţilor asigură pregătirea necesară pentru dobândirea competenţelor profesionale minime necesare pentru obţinerea unui loc de muncă.
Formarea profesională continuă este ulterioară formării iniţiale şi asigură adulţilor fie dezvoltarea competenţelor profesionale deja dobândite, fie dobândirea de noi competenţe. 
Competenţele profesionale se dobândesc prin iniţiere, calificare, perfecţionare, specializare, recalificare, definite astfel:
a) iniţierea reprezintă dobândirea unor cunoştinţe, priceperi şi deprinderi minime necesare pentru desfăşurarea unei activităţi;
b) calificarea reprezintă ansamblul de competenţe profesionale care permit unei persoane să desfăşoare activităţi specifice unei ocupaţii sau profesii;
c) perfecţionarea, respectiv specializarea reprezintă pregătirea profesională care conduce la dezvoltarea sau completarea cunoştinţelor, deprinderilor sau competenţelor profesionale ale unei persoane care deţine deja o calificare, respectiv dezvoltarea competenţelor în cadrul aceleiaşi calificări, dobândirea de competenţe noi în aceeaşi arie ocupaţională sau într-o arie ocupaţională nouă, dobândirea de competenţe fundamentale/cheie sau competenţe tehnice noi.
d) recalificarea constă în obţinerea competenţelor specifice unei alte ocupaţii sau profesii, diferită de cele dobândite anterior.
Programele de formare profesională se organizează de furnizorii de formare profesională şi pentru:
 a) competenţe profesionale comune mai multor ocupaţii;
 b) competenţe-cheie;
 c) competenţe transversale.
Formele de realizare a formării profesionale a adulţilor sunt:
 a) cursuri organizate de furnizorii de formare profesională;
 b) cursuri organizate de angajatori în cadrul unităţilor proprii;
 c) stagii de practică şi specializare în unităţi din ţară sau din străinătate;
 d) alte forme de pregătire profesională.
Formarea profesională se poate realiza şi prin ucenicie la locul de muncă

joi, 25 iulie 2013

Particularitati ale managementului educational

Managementul desemnează stiinta, arta si tehnica de a conduce intr-un mod eficient activitătile desfăsurate pentru atingerea unor obiective.
Managementul educational este stiinta si arta de a pregati resursele umane, de a forma personalitati potrivit telurilor urmărite de societate si acceptate de individ. Managementul educational este o stiintă utilă celor implicati in procesul de invătămant pentru a fi eficienti si productivi in relatiile educationale, in stimularea transformării la nivelul personalitatilor, atat a elevilor, cat si a cadrelor didactice. El reprezintă o  metodologie de abordare integrată si strategică a activitatii de educatie si a ansamblului de principii, functii si norme de conducere care asigură realizarea obiectivelor sistemului educativ.
Managementul educational tratează diferentiat modul de actiune in functie de nivelul la care este aplicat, respectiv:
- macro: la nivelul sistemului de invătămant, regăsit in politicile educationale nationale, europene (management la nivel de minister sau inspectorate);
- intermediar: la nivelul institutiilor scolare (managementul unitătii de invătămant);
- micro: la nivelul clasei de elevi (managementul educational al clasei de elevi).
Dacă la nivel macro mamagementul este asigurat  atat de politicieni cat si de cadre didactice la nivel intermediar si micro, managementul educational este asigurat numai de cadrele didactice. In toate legislatiile educationale europene este prevazut ca directorul scolii sa fie cadru didactic. Există totusi si o exceptie in cazul educatiei adultilor organizată de către formatori autorizati, caz in care de cele mai multe ori conducătorii sunt manageri dar nu si cadre didactice.  
Managementul sistemului educational si al institutiilor de invătămant cuprinde: definirea obiectivelor sistemului educativ, asigurarea cadrului legislativ-normativ, proiectarea retelei institutionale, elaborarea tematicii invătării, formarea personalului de conducere si instruire, elaborarea principiilor de evaluare monitorizarea si corectarea sistemului de invătămănt.
Managementul clasei înseamnă a utiliza un set de instrumente de gestionare a relaţiilor dintre profesori şi elevi pe de o parte, şi dintre elevi pe de altă parte. Acest set de instrumente este oferit profesorilor şi învăţătorilor pentru a le facilita munca şi pentru a-i ajuta să construiască un mediu de muncă sănătos.
Managementul clasei se concentreaza pe atingerea urmatoarelor obiective:
- reducerea stresului pe care îl presupune munca în şcoală, prin gestionarea eficientă a problemelor de disciplină şi a relaţiei cu elevii.
- protejarea sănătatii emoţionale a copiilor şi asigura dezvoltarii armonioase.

In cazul educatiei adultilor aceste obiective isi pierd din importanta deoarece stresul lectorilor este redus in cazul relatiei cu adultii iar problema sănătatii emoţionale a adultilor instruiti dispare.
In schimb apar probleme de altă natură datorită dificultatilor pe care uneori adultii le au in asimilarea informatiilor.

joi, 14 martie 2013

Conceptul de educatie a adultilor

Educaţia adulţilor nu este deloc un concept nou. In 1976, la conferinţa generală UNESCO educaţia adulţilor a fost definită ca „un ansamblu de procese organizate de educaţie cu un conţinut şi metode specifice, formale şi informale prin care se prelungeşte educaţia iniţială, prin care persoanele considerate adulte îşi dezvoltă aptitudini, îşi îmbogăţesc cunoştinţele, îşi ameliorează calificarea profesională, îşi reorientează atitudinile şi comportamentele ca urmare a dezvoltarii personale”. 
 
Educaţia adulţilor este radical diferită de educatia scolară datorita schimbarilor care se produc intr-un individ de a lungul timpului. Multi specialisti consideră că dezvoltarea individului poate fi divizată în două în două mari etape:
- una care se întinde până în jurul vârstei de 24/25 de ani si care este vârsta educatiei şi formării generale şi profesionale;
- a doua etapă, care acoperă restul vieţii, consacrată carierei profesionale în care individul pune în valoare ce a asimilat în prima perioadă.
In mod evident educaţia adulţilor se adreseaza celei de a doua perioade în care individul incearcă sa pună în valoare ce a asimilat în prima perioadă, dar pentru a face acest lucru intr-un mod competitiv, are nevoie de un sprijin suplimentar. Spre deosebire de copil, adultul nu are insă nevoie de achiziţia unui volum mare de cunoştinte ci de imbunătătirea anumitor cunostinte si mai ales de a dobandi noi deprinderi si noi aptitudini utile in muncă si pentru integrarea lui in societate.
 
Datorita experientei de viata, adultul judeca educatorul si procesul de invatamant altfel decat un copil. Cei care organizeaza cursuri dedicate adultilor trebuie sa tina cont de factorii care influenteaza invatarea la adulti:
- strategiile de transmitere a informatiilor
- stilurile de invatare
- mediul
- motivatia
- varsta
- experienta, cunostintele
 
In plus, atunci cand elaboreaza planul de invatamant trebuie să tina cont de următoarele aspecte:
- adultii au nevoie să ştie de ce trebuie să înveţe un anumit lucru;
- adultii învaţă mai bine experimentând;
- adultii învaţă cel mai productiv atunci când subiectul constituie pentru ei o valoare cu aplicabilitate imediată;
- adultii trebuie implicaţi în planificarea şi evaluarea activităţii lor;
- adultii sunt mai interesaţi de subiecte care se referă la profesia sau la viaţa lor personală.
 
Mai multe informatii legate de educatia adultilor puteti gasi pe siteul: www.e-calificare.ro