Slaba competitivitate a industriei romanesti este influentata de competentele reduse ale fortei de munca din Romania

Comisia Europeană monitorizează in permanentă evolutia economiilor statelor membre. In vara anului 2014 pe site-ul Comisiei Europene s-a publicat un nou raport privind progresele făcute de către statele membre in ceea ce priveste cresterea competitivitătii. Potrivit acestui raport, care evaluează performanțele industriale ale statelor membre în patru domenii-cheie, și anume: investiții și acces la finanțare; inovare și competențe; energie, materii prime și sustenabilitate; și accesul la piețe, infrastructură și servicii, România se află in a treia “grupă valorică” (din 4 grup), incadrandu-se in grupul tărilor cu o economie „modestă” dar care au inregistrat o îmbunătățire a competitivității, alături de Estonia, Lituania, Letonia, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, Portugalia, Slovacia și Grecia. 

In raportul referitor la competitivitatea industriei românesti, ca principalele probleme sunt enumerate: accesul dificil la finanțare și investiții, nivelul scăzut de inovare, structura energofagă a industriei, accesul greoi al IMM-urilor românești la piețe si servicii, infrastructura de transport subdezvoltată si eficienta scăzută a administratiei publice. Pe langă toate acestea un alt factor care conduce la un nivel scăzut al competitivitătii este nivelul de competențe reduse ale fortei de muncă.

Această constatare a Comisiei Europene este intr-o anumită măsură surprinzătoare deoarece de fiecare data cand s-a pus problema atragerii investitiilor străine unul din argumentele folosite de politicienii romani a fost acela că merită să dechizi noi capacităti de productie in România deoarece tara noastră dispune de fortă de muncă bine calificată, disponibilă la costuri mai mici decat celelalte tări europene. Acum aflăm cu surprindere că nu este deloc asa. Potrivit raportului Comisiei Europene România suferă de un deficit de competențe, în special în sectorul de producție, și de neconcordanțele intre competențele existente ale populatiei active si cererea existentă pe piată. Numărul de absolvenți de matematică, științe și tehnologie este mai mare decât media UE (ca procent din populație), dar rata ocupării forței de muncă cu aceste competente este printre cele mai scăzute din UE !

Asta inseamnă că scoala românească pregăteste de mai multi ani specialisti in domenii in care nu există căutare si aproape deloc in domeniile in care există cerere. Probabil singurul domeniu in care România pregăteste multi oameni care isi găsesc un loc de muncă este medicina, dar din păcate pentru romanii din tară acesti specialisti isi găsesc un loc de muncă in străinatate. 

Teoretic acest deficit de competente inregistrat pe piata muncii, generat in principal de faptul că institutiile de invătămant românesc nu sunt capabile să se adapteze la cererea existentă pe piata muncii, ar putea fi rezolvat prin programele de formare profesională. Din păcate ceea ce se intamplă in ultimii 2 ani nu rezolvă această problemă. Asta deoarece mai nou sunt sprijinite acele proiecte finantate din fonduri europene care acordă subventii participantilor la cursuri. Astfel s-a ajuns ca romanii să se inscrie la cursuri pentru a primi bani si nu pentru a invăta ceva. La evaluările cererilor de finantare depuse pe Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 (sesiunile 2013 si 2014) au fost depunctate acele proiecte care nu aveau prevăzute subventii pentru participanti. In plus institutiile si firmele care implementează astfel de proiecte sunt puternic penalizate financiar dacă cel putin 90% din cei care se inscriu la cursuri abandonează sau nu obtin nota necesară absolvirii.

Din această cauză mai nou cei care investesc in România in sectorul productiv au neplăcuta surpriză ca in faza de recrutare a personalului să primească CV-urile a zeci sau sute de romani care au o diplomă in concordantă cu cerintele postului dar care in realitate nu se pricep la nimic !

Cei care totusi doresc să invete ceva incă mai găsesc si formatori seriosi care organizează cursuri la un inalt standard calitativ. Chiar dacă numărul acestora este in scădere ei merg mai departe.  

Celor care doresc să se inscrie la un curs de calificare pentru a invăta ceva le este recomandat s-a analizeze in prealabil toate ofertele, pentru a fi siguri că nu nimeresc pe mâna unei firme care doar produce diplome.

Indicatori de referinta asupra educatiei si formarii adultilor in UE

Nivelurile de educaţie ale populaţiei europene adulte sunt adesea folosite drept reprezentare pentru cunoştiinţele şi competenţele disponibile în economie. Acest indicator este reprezentat prin intermediul nivelului educaţiei formale dobândite de către populaţia adultă.

În conformitate cu Ancheta Forţei de Munca UE , aproximativ 70 % din adulţii din Europa (cu vârsta între 25-64 ani) au absolvit cel puţin învăţământul secundar superior. Adulţii cu realizări educaţionale reduse (adică sub nivelul secundar superior) reprezintă mai puţin de o treime din populaţia europeană adultă. La prima vedere aceasta pondere “redusă” ii incantă pe multi dar acest procent corespunde unei populaţii de cca. 76 milioane de adulţi din UE.

În ceea ce priveşte datele referitoare la participarea adulţilor la educaţie formală, conform celui mai ridicat nivel de educaţie dobândită, în toate statele europene cei cu un nivel educaţional mai redus (şi anume aceia care au absolvit cel mult învăţământul secundar inferior) deţin cele mai reduse grade de participare. În medie, în UE, doar aproximativ 2 % dintre adulţii sub-calificaţi participă la educaţie şi formare formale, în timp ce gradul de participare al celor care au finalizat învăţământul secundar superior este de 6 %, iar pentru cei care au finalizat învăţământul superior de 12 %.

Analiza nivelului statal arată că în anumite state europene participarea adulţilor subcalificaţi la educaţie formală este în mod vizibil superioară mediei UE. De exemplu, aceasta este de aproape 6 % în Norvegia şi între 6 % şi 8 % în Belgia, Danemarca, Suedia şi Regatul Unit al Marii Britanii. Prin urmare, se pare că statele menţionate anterior sunt uşor “mai prospere” în atragerea populaţiei adulte sub-calificate în programe de educaţie şi formare formală.

Ancheta asupra Educaţiei Adulţilor oferă de asemenea câteva informaţii interesante referitoare la caracteristicile activităţilor de învăţare la care participă adulţii. Una dintre aceste caracteristici este numărul de ore de învăţare raportate de către cei care au participat la educaţie şi formare.

Programele formale sunt, în medie, semnificativ mai lungi decât activităţile de educaţie non-formală: numărul mediu de ore de învăţare per participant la educaţie formală este de 383 ore, pe când pentru educaţia şi formarea non-formală de doar 71 ore.

Exista variaţii importante intre statele din Europa. Numărul de ore de învăţare pentru educaţie şi formare formală este de departe cel mai ridicat în Germania (905 ore), şi este de asemenea superior în mod semnificativ mediei UE în Bulgaria (609 ore), Letonia (572 ore), Portugalia (543 ore), Austria (532 ore) sau Suedia (515 ore). În acelaşi timp, activităţile formale de învăţare din Regatul Unit al Marii Britanii sunt caracterizate de o durată relativ redusă: în medie, 121. Durata medie a activităţilor non-formale din Regatul Unit al Marii Britanii este aproximativ egală cu cea din Danemarca, Belgia, Spania sau Ungaria, unde activităţile educaţionale non-formale durează între 111 şi 121 ore.

În ceea ce priveste sumele de bani cheltuite de către cursanţii adulţi care participă la educaţie şi formare formala, în toate statele europene educaţia formală a adulţilor necesită investiţii financiare private mai mari decât activităţile de învăţare non-formale: cei care au participat la educaţie formală au cheltuit o medie de 603 EURO, în timp ce investiţia privată medie pentru educaţie şi formare non-formală era de doar 145 EURO.

Cheltuielile per participant la educaţie şi formare formală variază de la un stat la altul. În timp ce adulţii care au participat la educaţie formală în Belgia, Republica Cehă, Letonia, Olanda, România, Finlanda, Suedia şi Turcia au cheltuit, în medie, numai o sumă de până la 400 EURO, cursanţii din alte câteva state europene au raportat investiţii financiare private mult mai mari. In Romania se cheltuie doar 294 EURO spre deosebire de Austria unde cheltuiala este de 1.454 EURO. 

Particularitatile invatarii la adulti

În ciuda adevărului aparent, învăţarea adulţilor este un domeniu relativ nou de studiu. Domeniul învăţării adulţilor a fost abordat pentru prima dată de Malcom Knowles. El a identificat următoarele caracteristici:

·   Adulţii sunt independenţi şi motivaţi. Ei nu participă la un curs fiindcă sunt îndrumaţi sau “impinsi de la spate” de cineva. De aceea cei care ii instruiesc trebuie să fie facilitatori pentru ei, şi să-i directioneze spre activităti care sunt in concordantă interesul lor. Formatorii trebuie să le arate participanţilor modul în care cursul îi ajută să-şi atingă obiectivele.

·  Adulţii au acumulat o bază de cunoştinţe şi experienţe de viaţă în care sunt incluse şcolarizarea anterioară, activităţi legate de muncă precum şi responsabilităţi familiale. Ei au nevoie să lege învăţarea de această bază de cunoştinţe/experienţe. Formatorii trebuie să “extragă” din experienţa şi cunoştinţele participanţilor pe cele relevante pentru tema propusă. Ei trebuie să relaţioneze teoriile şi conceptele cu participanţii şi să recunoască valoarea experienţei acestora pentru învăţare. 

·     Adulţii sunt orientaţi către scop. Când se înscriu la un curs ei ştiu ce obiective vor să atingă. Prin urmare ei apreciază un program de instruire care e bine organizat şi are elemente clar definite. Formatorii trebuie să le arate participanţilor cum îi va ajuta acest curs in atingerea obiectivelor proprii.

·     Adulţii caută relevanţa. Ei trebuie să vadă motivul pentru care trebuie să înveţe ceva. Ceea ce învaţă trebuie să aibă valoare pentru ei şi să fie aplicabil la locul de muncă sau în alte activitati pe care le desfaşoară. Prin urmare, formatorii trebuie să identifice obiectivele participanţilor adulţi înainte de începerea cursului.

·     Adulţii sunt practici concentrându-se pe acele aspecte ale unei lecţii care le sunt cele mai folositoare la locul lor de muncă. Ei pot să nu fie interesati de cunoştinţe doar de dragul cunoştinţelor. Formatorii trebuie să le comunice în mod explicit participanţilor cum le va folosi această lecţie in activitatea lor.

·      Ca toţi cei care învaţă adulţii au nevoie de respect. Chiar dacă nu sunt experti in domeniul in care se instruiesc adulţii au adeseori o bogată experientă de viată. De aceea aceştia trebuie trataţi ca egali în experienţe şi cunoştinţe şi trebuie să li se permită să-şi exprime opiniile în mod liber.

Mergand mai departe, in educatia adultilor ar trebui să tinem cont de următoarele principii ce rezultă în mod direct din acele diferenţe dintre pregătirea adulţilor şi cea a copiilor dupa Robert W. Lucas:

-  Legarea instruiri de locul de muncă;

-  Conceperea programului astfel incat să fie  antrenant;

-  Tratarea cursanţilor ca adulţi;

-  Aprecierea cunoştinţele şi experienţa participantului;

-  Implicarea participanţilor în activităţi;

-  Păstrarea unei atitudini flexibile şi adaptabile;

-  Crearea unui mediu ambiant motivaţional şi funcţional.

Ori din ce punct de vedere am analiza educatia adultilor, ea se raportează mereu la capacitătile de invătare ale acestora. De aici si unul din principiile fundamentale ale educatiei permanente: a invăta să fii capabil să inveti, să-ti dezvolti la maximum capacitătile.

Bariere in comunicare educationala

Cand iti incepi cariera de trainer si ai in fata ta o sală de curs in care se află un număr de 20-25 de persoane nu este simplu, mai ales cand cei din sală nu sunt foarte atenti la ceea ce incerci să le spui. Dacă lucrurile nu decurg asa cum ti-ai dori ar trebui să te gandesti rapid dacă nu cumva există anumite bariere in comunicarea ta cu cei din sala de curs.

Procesul de comunicare educatională, făcând parte din procesul de comunicare în sine, se loveste de aceleasi bariere ce pot interveni si modifica, perturba sau chiar bloca orice proces de comunicare.

Cele mai frecvente bariere în comunicare sunt:

Bariere introduse de emiţător

- nesiguranta asupra continutului mesajului;

- comunicarea trunchiată a unor mesaje, mesaje cu sensuri ascunse;

- presupuneri neexplicite sau false presupuneri, care pot genera receptarea unor semnificatii diferite de cele intentionate de emitător. Realitatea este percepută diferit de catre fiecare individ;

- alegerea unui mesaj nepotrivit pentru participantii la curs.

Bariere introduse de receptor

- limitele individuale (de educatie sau chiar defecte psihice / fizice ale participantilor);

- negativism în atitudini si comportament.

Bariere care ţin de emiţător şi receptor

- incompatibilitate intre emitător si receptor.

Bariere externe

- lipsa canalelor de comunicare;

- timpul şi circumstanţele nepotrivite (ora nepotrivită pentru comunicare sau intervalul insuficient al comunicarii);

- interferentele – evenimente care tin de natura mediului sau de prezenta altor surse mai puternice si care pot perturba atentia receptorului;

- distanţa prea mare sau prea mică între emiţător şi receptor;

- insfrastructură necorespunzătoare (mijloace tehnice cu functionare defectuoasă sau legate de mediul ambiental, inclusiv temperatură sau iluminare)

De multe ori pierderile din procesul de comunicare educativă se datorează mai multor diferentieri între emitator si receptor: diferenta de sistem de cunostinte, diferente de rol, stare afectivă, motivatie, statut social sau trăsături de personalitate.

Dacă vrei să ai succes in cariera de trainer primul lucru pe care trebuie să il faci inainte de a incepe un curs cu o grupă nouă este să evaluezi rapid persoanele din sală si să iti faci o strategie de lucru care să permită eliminarea eventualelor diferentieri între emitator si receptor.

Si nu uitati: un comportament prea încordat al emitatorului poate conduce la stări conflictuale si la dezvoltarea unui comportament de aparare al receptorului !

Recunoasterea calificărilor in UE – Reforma sistemului de recunoastere a calificarilor profesionale

Urmare solicitării făcute de Consiliul European de la Stockholm din martie 2001, Comisia Europeană a propus o directivă privind recunoaşterea calificărilor profesionale cu scopul de a crea un cadru mai uniform, transparent şi flexibil care să modernizeze intregul sistem european de recunoaştere a calificărilor.

Directiva se aplică tuturor cetăţenilor Statelor Membre care doresc să desfăşoare o profesie reglementată, in calitate de salariaţi sau liber profesionişti, intr-un Stat Membru, altul decat cel in care au obţinut calificarea profesională.

Nu intră sub incidenţa acestei reglementări directivele specifice referitoare la dreptul de liberă practică a serviciilor şi de stabilire a avocaţilor (Directivele 77/249/EEC şi 98/5/EC) deoarece acestea nu se referă la recunoaşterea calificărilor ci la autorizarea dreptului de practică.

Recunoaşterea calificărilor profesionale dă posibilitatea beneficiarilor de a desfăşura in Statul Membru gazdă profesia pentru care au obţinut calificare in statul membru de origine, precum şi dreptul de a desfăşura această activitate profesională in aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii respectivului Stat Membru, in cazul in care acea profesie este reglementată.

Directiva face distincţie intre „libertatea de a presta servicii” şi „libertatea de stabilire” pe baza criteriilor identificate de Curtea Europeană de Justiţie: durată, frecvenţă, regularitate şi continuitate in prestarea de servicii.

In primul caz, in care persoana nu este stabilita intr-un alt Stat Membru aceasta poate presta servicii in mod temporar şi ocazional pe baza documentului original de calificare, fără a fi nevoie de recunoaşterea calificării sale. Dacă profesia nu este reglementată, prestatorul de servicii trebuie să facă şi dovada unei experienţe profesionale de 2 ani.

In cel de-al doilea caz, care implică stabilirea in alt Stat Membru, directiva prevede trei sisteme de recunoaştere:

- Sistemul general de recunoaştere a calificărilor profesionale

Capitolul I: Acest sistem se aplică tuturor profesiilor in cazul cărora nu există reguli specifice de recunoaştere, precum şi in cazul in care persoana nu indeplineşte condiţiile prevăzute in celelalte scheme de recunoaştere. Acest sistem general se bazează pe recunoaşterea reciprocă, sub rezerva aplicării măsurilor compensatorii in cazul in care există mari diferenţe intre pregătirea persoanei şi pregătirea necesară desfăşurării activităţii in Statul Membru gazdă. Aceste măsuri compensatorii se pot referi la o perioadă de adaptare sau la un test de aptitudini.

Solicitantul are posibilitatea de a alege între cele două măsuri, dacă nu există o derogare specifică în acest sens.

În cazul în care accesul la sau exercitarea unei profesii sunt reglementate în statul membru gazdă, şi anume sunt condiţionate de deţinerea unor titluri de calificare profesională specifice, autoritatea competentă din statul membru în cauză acordă accesul la profesia respectivă şi la exercitarea acesteia în aceleaşi condiţii ca cele care se aplică resortisanţilor săi. Cu toate acestea, solicitantul trebuie să deţină o calificare profesională dobândită în alt stat membru care să ateste un nivel de formare cel puţin echivalent cu nivelul imediat inferior celui necesar în statul membru gazdă.

Directiva distinge cinci niveluri de calificări profesionale:

·       atestat de competenţă eliberat de o autoritate competentă din statul membru de origine, care certifică fie că titularul a dobândit cunoştinţele generale corespunzătoare unei formări la nivel de învăţământ secundar sau liceal, fie că a urmat cursuri de formare profesională care nu fac obiectul unui certificat sau al unei diplome, fie că a trecut un examen special fără formare prealabilă, fie că are o experienţă profesională de trei ani;

·       certificat care corespunde unui ciclu de studii liceale tehnice sau profesionale, sau cu caracter general, completat de o formare profesională;

·       diplomă care atestă absolvirea unor cursuri de formare la nivel de învăţământ postliceal cu o durată de cel puţin un an sau a unor cursuri de formare care pregătesc pentru un nivel comparabil de responsabilităţi şi funcţii;

·       diplomă care atestă absolvirea unor cursuri de formare la nivel de învăţământ postliceal sau universitar cu o durată de cel puţin trei ani şi de cel mult patru ani;

·       diplomă care atestă absolvirea unor cursuri de formare la nivel de învăţământ postliceal sau universitar cu o durată de cel puţin patru ani.

- Sistemul de recunoaştere automată a calificărilor atestate prin experienţă profesională

Capitolul II: Activităţile industriale, meşteşugăreşti şi comerciale listate in directivă sunt supuse, in condiţiile stabilite prin aceasta, recunoaşterii automate a calificărilor atestate prin experienţă profesională.

Elementele luate în considerare la recunoaşterea experienţei profesionale sunt durata şi forma acesteia (cu titlu independent sau în calitate de salariat). Formarea prealabilă este, de asemenea, luată în considerare şi poate reduce durata experienţei profesionale necesare. Orice formare prealabilă trebuie însă dovedită printr-un certificat recunoscut de statul membru sau considerat valabil de un organism profesional competent.

Exercitarea tuturor acestor activităţi profesionale trebuie să îndeplinească condiţiile menţionate în:

·       lista I din anexa IV privind diferite sectoare, cum ar fi industriile: textilă, chimică şi petrolieră, tipărire, fabricare, construcţii etc.;

·       lista II din anexa IV privind sectoare cum ar fi fabricarea echipamentelor de transport, activităţile legate de transport, serviciile poştale, telecomunicaţiile, atelierele fotografice etc.;

·       lista III din anexa IV privind sectoare cum ar fi restaurante şi hoteluri, servicii personale, comunitare şi de recreere etc.

- Sistemul de recunoaştere automată a calificărilor pentru anumite profesii (medic, asistent medical, medic stomatolog, medic veterinar, moaşă, farmacist şi architect)

Recunoaşterea automată a titlurilor de calificare pe baza coordonării condiţiilor minime de formare profesională acoperă următoarele profesii: medici, asistenţi medicali generalişti, medici stomatologi, medici veterinari, moaşe, farmacişti şi arhitecţi (capitolul III din directivă).

În scopul recunoaşterii, directiva prevede condiţiile minime de formare profesională pentru fiecare dintre aceste profesii, inclusiv durata minimă a studiilor. Titlurile de calificare conforme cu directiva emise de statele membre sunt enumerate în anexa V. Aceste titluri de calificare le permit titularilor să îşi exercite profesia în orice stat membru.

Directiva le permite statelor membre să autorizeze formarea cu frecvenţă parţială pentru toate aceste profesii, cu condiţia ca durata totală, nivelul şi calitatea acesteia să nu fie inferioare celor ale formărilor continue pe bază de program integral.

In ceea ce priveşte cerinţele de cunoaştere a limbii Statului Membru gazdă, Directiva prevede posibilitatea indeplinirii acestei condiţii necesare desfăşurării activităţii. Evaluarea cunoştinţelor de limbă este separată de recunoaşterea calificării şi ea se poate face pe baza unor teste adaptate nivelului de cunoştinţe lingvistice necesar prestării serviciului.

Noi reglementari privind cursurile de formare profesionala a adultilor

CEC este un cadru european de referintă care stabileste corespondente intre sistemele nationale de calificări si are rolul unui instrument de traducere care face calificările mai transparente si mai usor de inteles in tari si sisteme diferite din Europa.

Romania a aderat la prevederile acestui cadru european si ca urmare o serie din legile referitoare la educatia adultilor au fost modificate in ultimii ani, iar CNFPA s-a transformat in ANC (Autoritatea Naţională pentru Calificări). Modificarile legislative se produc treptat.

In 28 mai 2013 a aparut Legea Nr.167 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor. Potrivit acesteia programele de formare profesională se organizează de furnizorii de formare profesională pentru ocupaţii, meserii, specializări şi profesii, denumite în continuare ocupaţii, cuprinse în Clasificarea ocupaţiilor din România - C.O.R.

Formarea profesională a adulţilor cuprinde formarea profesională iniţială şi formarea profesională continuă organizată prin alte forme decât cele specifice sistemului naţional de învăţământ.

Formarea profesională iniţială a adulţilor asigură pregătirea necesară pentru dobândirea competenţelor profesionale minime necesare pentru obţinerea unui loc de muncă.

Formarea profesională continuă este ulterioară formării iniţiale şi asigură adulţilor fie dezvoltarea competenţelor profesionale deja dobândite, fie dobândirea de noi competenţe. 

Competenţele profesionale se dobândesc prin iniţiere, calificare, perfecţionare, specializare, recalificare, definite astfel:

a) iniţierea reprezintă dobândirea unor cunoştinţe, priceperi şi deprinderi minime necesare pentru desfăşurarea unei activităţi;

b) calificarea reprezintă ansamblul de competenţe profesionale care permit unei persoane să desfăşoare activităţi specifice unei ocupaţii sau profesii;

c) perfecţionarea, respectiv specializarea reprezintă pregătirea profesională care conduce la dezvoltarea sau completarea cunoştinţelor, deprinderilor sau competenţelor profesionale ale unei persoane care deţine deja o calificare, respectiv dezvoltarea competenţelor în cadrul aceleiaşi calificări, dobândirea de competenţe noi în aceeaşi arie ocupaţională sau într-o arie ocupaţională nouă, dobândirea de competenţe fundamentale/cheie sau competenţe tehnice noi.

d) recalificarea constă în obţinerea competenţelor specifice unei alte ocupaţii sau profesii, diferită de cele dobândite anterior.

Programele de formare profesională se organizează de furnizorii de formare profesională şi pentru:

 a) competenţe profesionale comune mai multor ocupaţii;

 b) competenţe-cheie;

 c) competenţe transversale.

Formele de realizare a formării profesionale a adulţilor sunt:

 a) cursuri organizate de furnizorii de formare profesională;

 b) cursuri organizate de angajatori în cadrul unităţilor proprii;

 c) stagii de practică şi specializare în unităţi din ţară sau din străinătate;

 d) alte forme de pregătire profesională.

Formarea profesională se poate realiza şi prin ucenicie la locul de muncă

Particularitati ale managementului educational

Managementul desemnează stiinta, arta si tehnica de a conduce intr-un mod eficient activitătile desfăsurate pentru atingerea unor obiective.

Managementul educational este stiinta si arta de a pregati resursele umane, de a forma personalitati potrivit telurilor urmărite de societate si acceptate de individ. Managementul educational este o stiintă utilă celor implicati in procesul de invătămant pentru a fi eficienti si productivi in relatiile educationale, in stimularea transformării la nivelul personalitatilor, atat a elevilor, cat si a cadrelor didactice. El reprezintă o  metodologie de abordare integrată si strategică a activitatii de educatie si a ansamblului de principii, functii si norme de conducere care asigură realizarea obiectivelor sistemului educativ.

Managementul educational tratează diferentiat modul de actiune in functie de nivelul la care este aplicat, respectiv:

- macro: la nivelul sistemului de invătămant, regăsit in politicile educationale nationale, europene (management la nivel de minister sau inspectorate);

- intermediar: la nivelul institutiilor scolare (managementul unitătii de invătămant);

- micro: la nivelul clasei de elevi (managementul educational al clasei de elevi).

Dacă la nivel macro mamagementul este asigurat  atat de politicieni cat si de cadre didactice la nivel intermediar si micro, managementul educational este asigurat numai de cadrele didactice. In toate legislatiile educationale europene este prevazut ca directorul scolii sa fie cadru didactic. Există totusi si o exceptie in cazul educatiei adultilor organizată de către formatori autorizati, caz in care de cele mai multe ori conducătorii sunt manageri dar nu si cadre didactice.  

Managementul sistemului educational si al institutiilor de invătămant cuprinde: definirea obiectivelor sistemului educativ, asigurarea cadrului legislativ-normativ, proiectarea retelei institutionale, elaborarea tematicii invătării, formarea personalului de conducere si instruire, elaborarea principiilor de evaluare monitorizarea si corectarea sistemului de invătămănt.

Managementul clasei înseamnă a utiliza un set de instrumente de gestionare a relaţiilor dintre profesori şi elevi pe de o parte, şi dintre elevi pe de altă parte. Acest set de instrumente este oferit profesorilor şi învăţătorilor pentru a le facilita munca şi pentru a-i ajuta să construiască un mediu de muncă sănătos.

Managementul clasei se concentreaza pe atingerea urmatoarelor obiective:

- reducerea stresului pe care îl presupune munca în şcoală, prin gestionarea eficientă a problemelor de disciplină şi a relaţiei cu elevii.

- protejarea sănătatii emoţionale a copiilor şi asigura dezvoltarii armonioase.

In cazul educatiei adultilor aceste obiective isi pierd din importanta deoarece stresul lectorilor este redus in cazul relatiei cu adultii iar problema sănătatii emoţionale a adultilor instruiti dispare.

In schimb apar probleme de altă natură datorită dificultatilor pe care uneori adultii le au in asimilarea informatiilor.

Conceptul de educatie a adultilor

Educaţia adulţilor nu este deloc un concept nou. In 1976, la conferinţa generală UNESCO educaţia adulţilor a fost definită ca „un ansamblu de procese organizate de educaţie cu un conţinut şi metode specifice, formale şi informale prin care se prelungeşte educaţia iniţială, prin care persoanele considerate adulte îşi dezvoltă aptitudini, îşi îmbogăţesc cunoştinţele, îşi ameliorează calificarea profesională, îşi reorientează atitudinile şi comportamentele ca urmare a dezvoltarii personale”. 

 

Educaţia adulţilor este radical diferită de educatia scolară datorita schimbarilor care se produc intr-un individ de a lungul timpului. Multi specialisti consideră că dezvoltarea individului poate fi divizată în două în două mari etape:

- una care se întinde până în jurul vârstei de 24/25 de ani si care este vârsta educatiei şi formării generale şi profesionale;

- a doua etapă, care acoperă restul vieţii, consacrată carierei profesionale în care individul pune în valoare ce a asimilat în prima perioadă.

In mod evident educaţia adulţilor se adreseaza celei de a doua perioade în care individul incearcă sa pună în valoare ce a asimilat în prima perioadă, dar pentru a face acest lucru intr-un mod competitiv, are nevoie de un sprijin suplimentar. Spre deosebire de copil, adultul nu are insă nevoie de achiziţia unui volum mare de cunoştinte ci de imbunătătirea anumitor cunostinte si mai ales de a dobandi noi deprinderi si noi aptitudini utile in muncă si pentru integrarea lui in societate.

 

Datorita experientei de viata, adultul judeca educatorul si procesul de invatamant altfel decat un copil. Cei care organizeaza cursuri dedicate adultilor trebuie sa tina cont de factorii care influenteaza invatarea la adulti:

- strategiile de transmitere a informatiilor

- stilurile de invatare

- mediul

- motivatia

- varsta

- experienta, cunostintele

 

In plus, atunci cand elaboreaza planul de invatamant trebuie să tina cont de următoarele aspecte:

- adultii au nevoie să ştie de ce trebuie să înveţe un anumit lucru;

- adultii învaţă mai bine experimentând;

- adultii învaţă cel mai productiv atunci când subiectul constituie pentru ei o valoare cu aplicabilitate imediată;

- adultii trebuie implicaţi în planificarea şi evaluarea activităţii lor;

- adultii sunt mai interesaţi de subiecte care se referă la profesia sau la viaţa lor personală.

 

Mai multe informatii legate de educatia adultilor puteti gasi pe siteul: www.e-calificare.ro

Cursurile de calificare gratuite vor fi mult mai greu de gasit in 2013

Perioada 2009 – 2012 a adus multor romani sansa de o obtine o calificare in mod gratuit. Acest lucru s-a datorat in primul rand Fondului Social European (FSE) care este instrumentul principal prin care Uniunea Europeana finanţează obiectivele strategice ale politicii de ocupare.

Pentru perioada de programare 2007- 2013, scopul intervenţiilor Fondul Social European a fost de a susţine statele membre să anticipeze şi să administreze eficient schimbările economice şi sociale si pentru a putea realiza aceste lucruri una din componentele finantate a fost de sprijinirea investiţiilor în capital uman, în special prin îmbunătăţirea sistemelor de educaţie şi formare.

Desi acest fond ar fi trebuit sa devina operational in Romania in 2007 primele proiecte au inceput sa se deruleze imid doar la finalul anului 2008, iar cele mai multe au pornit in 2009.

 

Au fost lansate mai multe tipuri de programe, impartite pe axe:

Axa 1: Educatia si formarea profesionalã în sprijinul cresterii economice si a dezvoltãrii societatii bazate pe cunoastere.

• Acces la educatie si formare profesională initială de calitate

• Calitate în învãtamântul superior

• Dezvoltarea resurselor umane în educatie si formare profesională

• Calitate în Formarea Profesionalã Continuă

• Programe doctorale si post doctorale în sprijinul cercetării.

Axa 2: Corelarea învãtãrii pe tot parcursul vietii cu piata muncii.

• Tranzitia de la scoalã la o viatã activă

• Prevenirea si corectarea părăsirii timpurii a scolii

• Cresterea accesului si participării la Formarea Profesionalã Continuă.

Axa 3: Cresterea adaptabilitãtii lucrătorilor si a întreprinderilor.

• Promovarea culturii antreprenoriale

• Formare si sprijin pentru întreprinderi si angajati pentru promovarea adaptabilitătii

• Dezvoltarea parteneriatului si încurajarea initiativelor partenerilor sociali si societătii civile.

Axa 4: Modernizarea Serviciului Public de Ocupare

• Întãrirea capacitãtii SPO pentru furnizarea serviciilor de ocupare

• Formarea personalului propriu al SPO.

Axa 5: Promovarea mãsurilor active de ocupare

• Dezvoltarea si implementarea măsurilor active de ocupare

• Promovarea sustenabilitătii pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce priveste dezvoltarea resurselor umane si ocuparea.

Axa 6: Promovarea incluziunii sociale

• Dezvoltarea economiei sociale

• Îmbunãtãtirea accesului si participãrii grupurilor vulnerabile pe piata muncii

• Promovarea egalitãtii de sanse pe piata muncii

• Initiativele transnationale pe o piatã inclusivã a muncii.

 

Aproape toate proiectele au avut prevazute si cursuri de formare profesională gratuite. Din păcate pe parcursul anului 2012, datorita unor grave erori de management ale institutiilor romanesti care au gestionat aceste fonduri finantarile au fost suspendate de catre UE. Acum la final de 2012 sunt sperante ca aceste programe sa repornescă. După reluarea finantarii organizatiile si firmele care in ca nu si-au finalizat proiectele vor mai derula probabil cateva cursuri, iar apoi probabil pana in a doua parte a anului 2014 nu se va mai intampla nimic (doar din 2014 vor incepe noile programe UE). Cu alte cuvinte cei care sunt interesati sa prinda un curs de calificare gratuit vor mai avea o sansa doar in primele luni ale anului 2013.

Nu pierdeti astfel de ocazii !